COMUNICAT DE PRESĂ

Mie ,Februarie 16, 2011 - 13:45

În prima jumătate a anului 2011 va continua colaborarea Consiliului Coordonator la Audiovizualului cu Uniunea Europeană şi Consiliul Europei în cadrul Programului Susţinerea Democraţiei în Republica Moldova. Programul include mai multe activităţi, inclusiv organizarea unor mese rotunde şi conferinţe internaţionale, desfăşurarea training-urilor pentru colaboratorii CCA, delegarea unui expert european pentru acordarea asistenţei logistice la monitorizarea campaniei electorale la alegerile locale, elaborarea unor regulamente interne, etc.
De asemenea, programul include achiziţionarea echipamentului necesar pentru monitorizarea radiodifuzorilor locali, care va fi utilizat în timpul deplasărilor în teritoriu.
Programul nominalizat se va finaliza în luna iunie 2011, însă există premise pentru a fi continuat încă pentru o perioadă de 2 ani.
Conform Planului de acţiuni pe Componenta Media al Programului privind Susţinerea Democraţiei în Republica Moldova, pe parcursul anului 2010, au fost realizate un şir de activităţi printre care: elaborarea unei noi metodologii de monitorizare a serviciilor de programe audiovizuale, organizarea unor training-uri şi mese rotunde, delegarea unui expert european pentru acordarea asistenţei la elaborarea rapoartelor de monitorizare şi examinarea contestaţiilor în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, achiziţionarea echipamentului tehnic pentru prezentarea rapoartelor de monitorizare, etc.

Serviciul de presă al Consiliului Coordonator al Audiovizualului

16 februarie 2011