CCA impune respectarea listelor de canale aprobate

Lun ,Ianuarie 13, 2014 - 01:00

În legătură cu informaţiile parvenite la CCA referitor la modificarea listelor distribuitorilor de servicii prin eliminarea sau repoziţionarea postului Jurnal TV, instituţia publică de reglementare în domeniul audiovizualului a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va investiga situaţia creată şi a recomandat operatorilor de cablu să respecte cu stricteţe listele aprobate de CCA, să ţină cont de interesele publicului în cazul schimbărilor întreprinse şi le aminteşte că, potrivit legislaţiei, au obligaţia de a notifica consiliului intervenţiile făcute la listele din oferta de programe. Totodată, preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a menţionat că instituţia pe care o conduce nu a sistat activitatea postului Jurnal TV.

Cel de al doilea subiect, abordat în cadrul conferinţei, a vizat decizia CCA de a oferi spre dezbateri publice proiectul Cu privire la includerea obligatorie a serviciilor de programe retransmise în ofertele distribuitorilor de servicii. Preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a explicat că acesta a fost aprobat conceptual, în prima lectură, fiind propus pentru dezbateri publice. CCA aşteaptă propuneri din partea tuturor actorilor interesaţi: societatea civilă, experţii în domeniu, distribuitorii de servicii. Totodată, preşedintele a precizat că o asemenea reglementare este dictată de noile realităţi ale pieţei audiovizuale, iar în ofertele distribuitorilor de servicii  ar trebui să-şi găsească o reflectare echilibrată cele circa 60 de televiziuni autohtone, televiziunile retransmise din Uniunea Europeană, posturile TV cu emisie în limba română şi celelalte posturi din aria noastră geografică.